a

Alienum phaedrum torquatos nec eu, vistraxiti rtssa periculiser ex, nihil lab teger enim nequm lutpatetendis in mei meis an pericula.

Instagram

Follow Us

Image Alt

DANUBE DELTA BLUES

G4Media: „Dacă te lași dus de blues, ajungi la Tulcea” unde va avea loc a 6-a ediție a Festivalului Internațional de Blues „Dichis’n’Blues”.

În perioada 1-3 Septembrie, la Tulcea, va avea loc a 6-a ediție a Festivalului Internațional de Blues „Dichis’n’Blues”. Ediția din acest an, prima de după pandemie, va fi acompaniată de multiple evenimente conexe, de la întâlniri cu jurnaliști, scriitori și evident muzicieni, la degustări de vinuri, show-uri gastronomice și activități pentru copii.

Am discutat cu fondatorul festivalului, Cristian Antonescu, despre cum a apărut acest festival, ce e special la ediția de anul acesta și, evident, ce e cu blues-ul la Gurile Dunării.

Ați fondat o serie de evenimente culturale împachetate sub numele Dichis. Ce înseamnă asta? Ce are Tulcea cu Dichisul?

Dichis înseamnă că ceea ce am încercat să creăm a fost nu excelența, nu vreo performanță remarcabilă, ci altceva, mai important pentru oamenii ca mine, de aici, de la Marginea Lumii: o stare de bine, respirabilă, care dă ceva optimism și multe bucurii, chiar dacă pentru doar câteva zile.

Nu e important pe ce cale vine acest Bine – cel mai adesea vine pe calea muzicii la noi, dar alteori vine cu slova scrisă, atunci când se lansează cărți la Tulcea; alteori, vine pe calea vorbei, când se întâmplă întâlniri cu oameni aparte, care vin să se întâlnească cu publicul de aici: scriitori, jurnaliști, filosofi, artiști. Și nu arareori, binele și dichisul înseamnă gastronomie. (citește tot articolul)

Post a Comment