a

Alienum phaedrum torquatos nec eu, vistraxiti rtssa periculiser ex, nihil lab teger enim nequm lutpatetendis in mei meis an pericula.

Instagram

Follow Us

Image Alt

aprilie 2022

În perioada 1-3 Septembrie, la Tulcea, va avea loc a 6-a ediție a Festivalului Internațional de Blues „Dichis’n’Blues”. Ediția din acest an, prima de după pandemie, va fi acompaniată de multiple evenimente conexe, de la întâlniri cu jurnaliști, scriitori și evident muzicieni, la degustări de vinuri, show-uri gastronomice și activități pentru copii. Am discutat cu fondatorul festivalului, Cristian Antonescu, despre cum a apărut acest festival, ce e special la ediția de anul acesta și, evident, ce e cu blues-ul la Gurile Dunării. Ați

Ce face un avocat în Tulcea? Se joacă cu liniștea nesănătoasă. Și organizează un festival cu blues și dichis. Trei seri de blues, jazz, soul și blues-rock. 3 zile de lecturi, întâlniri cu scriitori, istorici, mâncare bună, vinuri alese și tihnă. Sună bine. Și e mare nevoie de astfel de lucruri care sună bine, unde putem evada din lumea nebună. Cristian Antonescu a făcut dreptul la Iași, a studiat dreptul european în Bavaria, a profesat în București o perioadă și apoi s-a

La începutul toamnei, între 1 și 3 septembrie, va avea loc la Tulcea un festival de blues și jazz, la care vin nume mari ale muzicii. Pe scena ediției din acest an a Dichis’n’Blues, cea de-a șasea, vor urca, în cele 3 zile de festival, artiști internaționali precum Curtis Salgado, Mike Zito, Albert Castiglia, precum și trei trupe românești, Teodora Enache – Brody, Berti Barbera & Nicu Patoi și trio-ul lui Florin Giuglea. „Poți merge în alte țări să-ți vezi pe viu muzicienii